Design Detox cu cireșe negre
Amenajarea noastră a constat în rearanjarea zonelor de living și dining ale unui apartament in care luxul opulent devenise obositor. Clienta dorea “epurarea” spatiului pentru a deveni, ca orice casa, sursa de liniste si odihna, de reincarcare cu energie dupa o zi obositoare.
Astfel, am procedat la un detox al apartamentului, dorind ca transformarea să păstreze elementul “glamour”, caracteristic personalității clientei, dar care sa se potriveasca in noul context..
Ce varianta de detox am aplicat? Pastrand tavanele si pardoseala (incat santierul sa fie suportabil si viata sa-si poata continua sirul), am renuntat complet la elementele greoaie (coloanele decorative, tapetul, bibliotecile cu ramele bogat ornamentate, diverse obiecte decorative), am revopsit si repozitionat piesele selectate si in final am adus elementele noi inedite.
Zona de intrare în apartament a fost complet refăcută. Am conceput un mobilier pentru dressing foarte incapator care sa ascunda si sa organizeze aceasta zona de trafic intens, pe care si l-am vopsit in culoarea peretilor și astfel a devenit extrem de discret. Aceasta piesa este esentiala in orice locuinta si de organizarea ei depinde mult aspectul intregii case. I-am alaturat o comoda si niste butoni “glamour”, care leaga piesele puzzle-ului nostru de urmatoarele elemente din reamenajare :peretele realizat cu pilitură de alamă, și el un element de decor întunecat și rafinat, a devenit noul fundal reamenajarii noastre.
Canapeaua generoasă e elementul cheie al zonei de living și TV. Am optat pentru catifea verde: verdele este culorea linistii si calmului interior, exact ce fiecare dintre noi cauta acasa, iar prin textura ei moale si neteda, catifeaua este o solutie perfecta pentru nota de lux pe care am dorit-o in aceasta amenajare.
Elementul de design care te intampina din primul moment in care pasesti in casa este excentrica Girafă neagră, vedeta livingului și regina corpurilor de iluminat. Tronând în noua sa casă, ea a inspirat întreaga noastră compoziție, mai exact tușele fine de negru dramatic pe care am mers în continuare.
În partea de dining nou creata am introdus extravaganta prin niste corpuri de iluminat accent, doua perechi de cireșe negre uriase. Montate deasupra mesei de dining, cele două corpuri de iluminat fură ochiul încă din primul moment. Masa și scaunele, inițial albe, au devenit negre, pentru întregirea efectului dramatic: masa a fost revopsită, iar scaunele retapițate. Cireșele și girafa plusează, adăugând acel ton excentric, acea notă de umor sofisticat și rafinat, pe care acest spațiu le cerea.
Rezultatul e o atmosferă de relaxare și eleganță, invitând la răsfăț și la delectare cu un ceai aromat de cireșe negre. Sau la un pahar de sampanie, daca detoxul s-a incheiat.