Pentru imobilul de 115 metri pătraţi din imaginile alăturate, fluxul obişnuit al vieţii a trebuit urmărit şi optimizat cât mai mult în favoarea clientului şi pentru echilibrul spaţiului, iar principala temă de casă a fost recompartimentarea etajului şi crearea unei noi camere de copil, bineînţeles, totul într-un buget prestabilit.
Orice femeie simte nevoia de-a lungul vieţii de un make-over complet, prin urmare spaţiul în care va avea loc această schimbare trebuie să îi ofere încrederea şi inspiraţia de care are nevoie. Cu ajutorul nostru, după 2 ani de la înfiinţare, academia de frumuseţe Vestige a avut parte de o schimbare de look.READ MORE
Când un spațiu demult uitat, dar cu potențial, își caută perechea, trebuie să îi redai stima de sine astfel încât să se nască o nouă poveste de dragoste. Așa că, păstrezi și pui în valoare tot ce înseamnă temelie, trăsături deosebite și lucrezi la ”defecte”. Acest dublu proiect a fost unul ”în oglindă”, pentru că a fost vorba de două apartamente vecine, cu suprafața de 80 m2 aflate în aceeași clădire. Să le facem identice? Bineînţeles că nu. Să le facem complet diferite? Nu în totalitate. Buget? Redus dar permisiv. Îmbinăm utilul cu plăcutul, românescul cu străinul? Da, pentru că ”it works”! READ MORE